
Ziua Universala a Iei, 24 iunie, este celebrată de români intru promovarea cămașii din pânză de in/bumbac/borangic, cu broderii cusute manual, dupa modele provenite din lada cu zestre a bunicii, odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
In 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, a fost sarbatorita ia si in Deleni – Iasi, prin evocarea artistica a doua evenimente traditionale din viata la tara: sezatoarea si nunta.
Evenimentul, organizat de Scoala Deleni si Caminul Cultural Deleni, patronat si sponsorizat de Primaria si CL Deleni, a avut o audienta numeroasa si a fost inregistrat de televiziunea locala Bit TV, pe care o puteti urmari integral aici.
O fotografie privind participarea si emotiile de la inceputul spectacolului, mai jos:
Inclusiv a celor mai mici:
O scurta introducere si o prezentare a catalogului realizat special pentru acest eveniment cu modele de ii autentice purtate de copii si artisti consacrati din zona. Prezentarea o puteti vizualiza aici.
Urmata de inmanarea unor diplome de excelenta de catre primarul Dumitru Prigorenu, pentru activitatea artistica deosebita, promovarea si pastrarea portului si valorilor traditionale din Deleni doamnelor si domnilor: Maria Salaru, Aurica Galca, Ionela Plescuta, Ioan Ursache, Neculai Florea, Maria Hutanu, Ana Paraschiv, Iulia Fotea, Zanfira Boboc si Benoni Rascu.
Sezatoarea de fata este o interpretare artistica a unei activitati ce se petrece in fiecare sambata in casa d-nei Zanfira Boboc, din satul Slobozia. Fiecare participant a fost invatat sa coase cu motive populare, ii, braie, semne de carte etc, sa toarca lana si desigur, sa participe si cu un moment artistic.
Mai jos, d-na Zanfira a invitat la sezatoare copiii din Grupul folcloric ,, Muguri de stejar”care au prezentat un moment artistic deosebit.
Solista Alice Scirtu cu melodia ,,De cand mama m-o facut”.
Aici un duet al Domnei cantecului popular, Maria Salaru cu d-ra Larisa Georgiana Borseri premiata la concursul national „Zestea Neamului”, difuzat de Etno Tv.
Nu au lipsit de la sezatoare nici ,,Gospodinele din Deleni”:
Dila Anca, care a emotionat intreaga sala cu doina ,, Limba noastra”.
O vraja cu sita pentru a aduce baietii la sezatoare:
Aici se schimba decorul, ca la teatru, urmatorul eveniment, Obiceiuri traditionale de nunta in Deleni regizat cu maiestrie de d-na Aurica Galca:
Prezentarea de catre d-na Aurica Galca a celui mai important post/job de la nunta traditionala: vornicul.
Nuntasii au ajuns la casa nasilor:
Conform traditiei vorniceii au primit batistele si sticlele cu vin pentru a cinsti nuntasii:
Si ultima sarba a mirelui ca si flacau….
Aducerea miresei de catre mire pentru gatit: intr-o camera se pregateste un scaun unde vor sta mai intai mireasa, apoi mirele, nasa, nasul si parintii. Muzicantii canta melodii in functie de cine se afla pe scaun, de exemplu ,,Ia-ti mireasa ziua buna”, ,,Nasule, maria ta” , etc.
Miresei ii pune voalul nasa, iar in fata ei trebuie sa fie o oglinda, impodobita cu prosop traditional, tinuta de o domnisoara de onoare si de un cavaler. Acestia trebuie sa fie rasplatiti cu bani pentru ca tin oglinda, de catre cei care iau loc pe scaune. Mirele, este barbierit de catre nas.
Gatitul nunei mari de catre mireasa pe melodia ,,Uit-o si pe nuna mare”:
Iertarea de la parinti a tinerilor miri: acestia se asaza in genunchi si cer iertarea si binecuvantarea parintilor inainte de a pleca la biserica.
Turta miresei, rotundă, împodobită cu diverse ornamente, este facuta de nasa din faina de grau. Aceasta este rupta de mireasă, deasupra capului înainte de a pleca la cununie. Dupa ruperea turtei, mireasa o aruncă în formă de cruce peste cap, iar cei care prind bucăți din ea și le mănâncă, se crede ca vor fi fericiți și vor avea mult noroc în anul următor. Obiceiul este vechi, păstrându-se de pe vremea Romei antice și reprezintă o binecuvântare din partea nașilor la nuntă. Ruperea turtei deasupra capului miresei simbolizează fertilitatea – nașa, mama ei spirituală, îi urează o căsătorie binecuvântată cu mulți copii.
Mai jos momentul ruperii si aruncarii peste cap de catre mireasa:
Hora miresei:
Inchinarea paharutelor dulci: o caramida la temelia viitoarei case a mirilor, dar al nasilor, socrilor si nuntasilor. Ocazie si pentru o cuvantare a nasului mare care a anuntat darul sau: un hectar de pamant in Iugani, o junica a fata, patru oi si cinci milioane de lei.
Urmeaza socrii cu inchinarea paharelor:
Dezbroboditul miresei: nasa o aseaza pe tanara mireasa pe un scaun in mijlocul nuntasilor, unde in vazul lumii ii scoate voalul din par. Scosul voalului semnifica trecerea tinerei fete la statutul de femeie maritata, la casa ei. Tocmai de aceea, odata cu scosul voalului, nasa il si inlocuieste cu o esarfa, pentru ca toata lumea sa ia aminte ca fata s-a transformat in femeie. Voalul scos este prins de mireasa in parul altei domnisoare nemaritate, chiar de catre cea care a prins buchetul aruncat.
Aruncarea buchetului miresei: fetele nemaritate se grupeaza in spatele miresei, iar aceasta, fara a se uita, arunca peste umeri buchetul de mireasa. Se spune ca cea care il va prinde, sau care este cea mai apropiata de locul in care a cazut buchetul, va fi urmatoarea care se va marita in curand.
D-na Aurica anuntand finalul nuntii si multumind publicului pentru participare si implicare:
Si o imagine cu lautarii de la nunta, cobza, vioara si acordeon. D-nul Neculai Florea, virtuos al cobzei si interpret de muzica populara, aici va transmite salutari, cu palaria ridicata si va asteapta sa reveniti la spectacolele din Deleni. Puteti viziona aici un moment artistic al sau, ,,Sunt Flacau din Deleni Vale„.
Fotografiile facute de mine cu ocazia acestui eveniment le puteti descarca de aici.
Impresionant pentru mine si spectatori a fost veselia si nonsalanta nuntasilor, capacitatea lor de a improviza si trai momentele nuntii.
Sper ca v-a placut prezentarea evenimentului, mai puteti viziona si alte evenimente similare, privind folclorul autentic din aceasta regiune a Moldovei.
Nu uitati sa transmiteti emotiile voastre legate de acest eveniment, postand comentarii.
Pe curand.
Felicitari dle Creanga pentru imortalizarea momentelor principale de la acest eveniment. Ele sunt si vor ramane peste generatii , marturie ca la Deleni cultura traditionala se revigoreaza de la an la an si asa neamul nostru va dainui pe veci !
Va multumesc in numele membrilor celor doua grupuri pe care le coordonez: „Gospodinele” si „Muguri de stejar”.
Aveti tot respectul meu !
Maria Salaru
ApreciazăApreciază