ELENITE, STATIUNEA UNDE MUNTELE SARUTA MAREA

Asemenea multora dintre voi, am dorit sa-mi petrec concediul din vara la mare, intr-un loc curat, linistit, mai putin aglomerat si fara mancare de duzina in cantitati nelimitate. Am fost in Elenite intr-o vizita in 2012, din statiunea Sunny Beach unde eram cazat si mi-a placut foarte mult combinatia de mare si munte, imbinate armonios. Rezervarea am facut-o de aici, cu demipensiune.

Elenite (in traducere Cerbi) este o statiune relativ mica si noua la Marea Neagra pe litoralul bulgaresc. La prima impresie, nu ar apartine vecinilor nostri bulgari ci poate nemtilor, asa cum zic romanii, cu invidie si admiratie, despre statiunile bulgaresti.

Este alcatuita dintr-un complex de hoteluri de patru si cinci stele , cu sistem de all inclusive: mancare, bautura, divertisment si acces la parcul acvatic in mod gratuit.

Apus de soare

Intotdeauna m-am intrebat, cum reusesc bulgarii sa umple cu turisti straini (bulgarii sunt doar 8 milioane locuitori, in majoritate plecati) aceste hoteluri imense, ce logistica si aprovizionare sta in spatele acestor statiuni.

Vedere generala asupra statiunii cu parcul acvatic in prim plan
Elenite la apus

Sau la caderea noptii, cu un timp de expunere mare:

Ora albastra

Statiunea este bine ingrijita, cu spatii verzi, alei frumos pavate, banci, copaci si cu o plaja destul de bine proportionata vizavi de capacitatea de turisti. Sunt amenajate multe chioscuri cu mancare/bauturi incluse, situate in diverse locatii, in apropierea plajei si la aqua park. Nu conteaza unde ai cazare, poti lua gratuit de oriunde aceste produse, care sunt destul de diverse: hotdog, gyros, popcorn, fornetti, bere, sucuri etc. Cele de pe plaja cu cafea si bauturi erau contra cost. La fel si baldachinele.

Luna plina

In imaginea de mai jos este un ponton de imbarcare pentru vase care duc turistii in Nessebar si probabil si catre alte locatii. Este preferatul turistilor la fotografii si selfie-uri.

Rasarit

Un rasarit curat cu soarele iesind din mare nu poti obtine din aceasta statiune intrucat soarele rasare de dupa un munte si pentru a-l ocoli trebuie mers extrem de mult. Personal am parcurs mai mult de 10 km pe un promotoriu neamenajat, la prima ora a diminetii si fotografia de mai jos este maxim ce-am putut obtine.

De aici poti face excursii cu autobuzul sau masina personala in statiunile Sveti Vlas, Sunny Beach si mai ales in cea care este cu adevarat grozava- Nessebar (la circa 17 km de Elenite).

Am sperat ca probabil din Nessebar, care este o peninsula ce iese din mare, pot capta un rasarit spectaculos. Drept urmare, intr-o dimineata devreme, am plecat intr-acolo. Mai jos o fotografie cu Nessebar iluminat in noapte.

Dar nici de aici nu se poate obtine un rasarit cum mi-am dorit eu, mai era si innorat, asa ca, m-am multumit cu aceasta fotografie cu valurile marii lovindu-se de mal.

Viata ca un val..

Nessebar este amplasat pe o peninsulă lungă de 850 m și lată de 350 m, în care se ajunge printr-un istm. Este unul dintre cele mai vechi orase din Europa, acum a fost reamenajata cu fonduri europene dar care respecta in mare stilul autohton. Alcatuita din case transformate in mici magazine si restaurante, cu stradute cu pavaj din piatra si o multime de ruine conservate, are un aer boem si este vizitat de extrem de multi turisti. Interesant este ca aici au existat in jur de 40 biserici dintre care se mai pastreaza ruinele a 26 dintre ele.

Biserica fortificata
Straduta din Nessebar

Pe drumul de intoarcere in Romania sa nu ratati alte cateva obiective interesante:

  • Statiunea Balcik cu Castelul Balcik si Gradina Botanica ce o inconjoara, este o atractie ce nu trebuie ratata si pentru care trebuie sa va rezervati 3-4 ore pentru vizita.
Gradina Botanica
  • Ferma de midii Dalboka pentru iubitorii de midii sau pentru cei care vor sa deguste produsele traditionale bulgaresti la preturi accesibile.
  • Cap Caliacra este un promotoriu stancos unde a existat o cetate din vremea dacilor. Eu am ajuns la apus, m-am cazat la un hotel local si am revenit la rasarit. Mai jos doua imagini cu aceste momente:
Apus la Capul Caliacra
Rasarit la Cap Caliacra

Un ultim sfat: decat sa stati sapte zile la patru stele, mai bine huzuriti cinci la cinci stele…:)

Dragilor, nu uitati sa investiti caci: ,,Investiția în călătorii este o investiție în tine” – Matthew Karsten.

Cu bine prieteni dragi si pe curand!

Pozele folosite in acest post le puteti descarca de aici.

Puteti vedea si alte impresii de vacanta: KRK-Croatia, Sidari-Corfu si Manastirea Rila din Bulgaria.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.